(c) 2013 - Györfi-Deák György
Mai bine de o lună, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă „Vasile Lucăcel” din Zalău a găzduit o inedită expoziţie de jucării vechi, strânse de bucureşteanul Dumitru Cristian, preşedintele Asociaţiei Muzeul Jucăriilor. Numai în două zile, la sfârşitul de săptămână din 18-19 mai, cu prilejul „Nopţii porţilor deschise”, când oamenii au putut intra gratis, ea a fost vizitată de circa 700 de curioşi. Colecţia cuprinde câteva sute de piese. Multe dintre ele provin dinainte de „epoca cauciucului şi plasticului” şi sunt confecţionate din lemn, carton, cârpe, pănuşi, tinichea. Alăturate lor, o galerie foto de portrete de copii dinainte de zorii „civilizaţiei digitale”. Chipuri bucălate, zâmbitoare, încrezătoare în viitor, dornice să descopere lumea.
Mă uit la micuţii de azi. Ce deosebire! Chipuri absorbite, absente, surde şi tăcute. Stau tot timpul cu nasul într-un monitor. Dacă părinţii reuşesc cumva, prin absurd, să-i desprindă de calculator, ei îşi scot consoala de buzunar sau telefonul mobil şi îşi continuă netulburaţi hălăduiala în lumea virtuală. Le atragi atenţia, uite, acolo a început eclipsa de Lună şi ei ridică din umeri: „Lasă-ne! O s-o vedem deseară la televizor.” Ca să te înţelegi cu ei, trebuie să-ţi faci cont pe canalul lor de chat şi să-i „buzzui” cu încăpăţânare, dar te „bannează” (te exclud) imediat ce îşi dau seama cine eşti şi de ce îi tulburi.
Mă tem că urmaşii acestor „musculiţe lipite de ecran” nu vor mai fi interesaţi deloc de joacă, de mişcarea în aer liber (la orele când soarele n-are dinţi). Dar tot învăţul are şi un dezvăţ! Şi-atunci, nişte bătrânei simpatici (care au dat în mintea copiilor de acum 50 de ani) vor strânge mână de la mână fonduri ca să amenajeze într-o dumbravă de la marginea oraşului un spaţiu numit „Muzeul jucăuşilor”.
În primul despărţământ, vor planta un cireş aidoma celui în care s-a urcat Nică a Petrei Ciubotariului din „Amintirle” lui Creangă. Din păcate, ca să evite confuzia cu marijuana (Cannabis indica), organizatorii vor fi obligaţi prin lege să renunţe la plantarea cânepei obişnuite (Cannabis sativa). Eventual, vor sădi „iarba elefantului”, o plantă cu creştere rapidă, atât de căutată astăzi în industria panourilor aglomerate din lemn. Recoltată periodic, vânzarea ei va permite sponsorizarea unei tonete unde doritorii vor găsi halviţe cu stafide, covrigei săraţi, bragă proaspătă şi ceai de tei îndulcit cu miere polifloră.
În următoarea secţiune, pe un ţărm de mare, mai mulţi copii vor construi castele din nisip. Apa va fi călduţă şi de un albastru marin, fără urme de petrol sau alge roşii. Nisipul cuarţos va fi cernut cu atenţie, ca să se elimine cioburile tăioase de sticlă, dopurile metalice de bere şi „pufuleţii” de „canis merga”. Se vor adăuga pietricele cu muchiile rotunjite şi cochilii variat colorate. Valurile nu vor depăşi cinsprezece centimetri, iar briza zece kilometri pe oră. Din când în când, câte un vapor va trece pe buza orizontului şi va boncălui din goarne. La nevoie, când vor apare semne de moleşeală, o lotcă va aduce câţiva piraţi şi nişte papagali.
La capătul plajei, un clown în haine colorate ţipător îi va invita pe copii în arena circului, unde micii magicienii vor scoate iepuraşi din jobene, maimuţelele se vor da peste cap pe beţele cu mâner, contorsionistele vor face puntea, omul-ghiulea va tâşni din gâtul unei sticle de suc, elefanţii-stropitoare vor împroşca publicul cu apă, iar jongleurii vor împărţi portocale şi glume ca să nu rămână nimeni supărat. Câinele Mihail va cânta melodia generică din „Luminile rampei”, aplaudat de trupa de foci şi pinguini de la delfinariu.
Dincolo, lângă rondul de flori, se va întinde o păturică, unde mai multe păpuşi le vor aştepta pe fetiţe. Un dulăpior cu multe haine şi o comodă cu ceşcuţe de ceai vor constitui un decor minim. Câteva năframe vor închipui nişte mese şi un pătuţ. Accesul căţeluşilor şi pisicuţelor va fi neîngrădit. În schimb, ca să pătrundă „în căsuţă”, oaspeţii îşi vor scoate obligatoriu încălţările pe marginea păturii. Dacă se poartă civilizat, când se vor juca „am pierdut o batistuţă” vor primi câte un pupic.
Pe porţiunea de teren cu multe tufe, două echipe se vor juca „de-a hoţii şi vardiştii”. Primii îşi vor lăsa mustăţi haiduceşti şi vor călări nişte ponei închiriaţi de la circ. Cei din poteră vor purta uniformă şi vor dispune de motociclete cu girofar şi megafon. Dacă au trecut în clasa a treia şi deja cunosc literele, vor avea voie să scoată şi chitanţierul de amenzi.
Auziţi fluieratul ascuţit şi pufăitul vălătucilor de fum? Pe acolo circulă garnitura trenuleţului de agrement, cu pornire de la peronul doi şi-un sfert. La fiecare tură, se schimbă mecanicul. Călătorii sunt rugaţi să poftească în vagoane. Anunţurile de pe peron se vor face pe fondul cântecului trupei Iris, „Trenul fără naş” ori al „Holografului” cu Gabriel Cotabiţă interpretând „Ai bilet? Ba nu! Ba da!” (V-am avertizat că muzeul a fost înfiinţat de nişte moşi de acum 50 de ani!)
Muzeul jucăuşilor va fi plin de copii cu haine murdare, pantalonaşi rupţi, genunchi jupuiţi, poate cu nişte mici vânătai pe ici, pe colo - dar roşii în obraji, nişte micuţi vânjoşi cu pielea bronzată, cu ochii strălucitori. Ei se vor culca rupţi de oboseală şi vor visa că sunt sărutaţi zâne atunci când mămica îi va înveli cu păturica. Şi a doua zi, când se vor trezi, vor uita de tastaturi şi console - vor începe să se joace „de-a jucăuşii”...
Articol apărut în:
Prăvălia culturală nr.35 / 8 iunie 2013
Se afișează postările cu eticheta Acumulatorul gelos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Acumulatorul gelos. Afișați toate postările
10 iunie 2013
23 noiembrie 2011
Acumulatorul... gelos
(c) 2011 - Györfi-Deák György
În 2012, Anthony Horowitz va publica un nou volum din seria super-spionului adolescent Alex Rider: „Yassen”. Mi-am adus aminte de tânărul englez care a salvat lumea de zece ori (până acum) în momentul când am citit în presa noastră că cercetătorii britanici de la Universitatea din Leeds au anunţat crearea unui acumulator cu... „jeleu”! Nu vom prezenta aici şi acum „găselniţele” (bâlbele) ziariştilor însărcinaţi cu semnalarea noutăţilor ştiinţifice, veţi găsi destule articole şi discuţii critice pe situl StiintaAzi.ro. Traducerea corectă a termenului „jelly” ar fi: „cu gel”.
Cuvântul cere să fie folosit cu atenţie şi în alte limbi. În cea de-a treia carte din aventuroasa serie creată de Horowitz, „Skeleton Key” (2002, tradusă la noi ca „Insula rechinilor”), Alex este trimis în Cuba împreună cu doi agenţi C.I.A., care, chipurile, erau părinţii săi. În perioada de pregătire a misiunii, băiatul constată şi învaţă diferenţele dintre engleza britanică şi cea americană. La micul dejun, el cere pâine cu unt şi gem. Reacţia colegilor de peste ocean este promptă:
„Vrei să spui jeleu! Nici un copil american nu cere gem. Dacă ceri asta pe aeroportul din Santiago, vom ajunge în închisoare sau mai rău, înainte de a clipi.” (trad.: Diana Georgiana Vlase)
Deci, până la apariţia senzaţionalei ştiri despre acumulatorul... „gelatinos”, noua descoperire a englezilor, am crezut că „jeleu” este un cuvânt „marcă înregistrată” în S.U.A.
De altfel, aici se potriveşte şi anecdota neaoşă cu „puştiul gelos”. La grădiniţă, o fetiţă de vreo cinci anişori l-a simpatizat multă vreme pe un băieţaş, dar apoi, brusc, au început să nu-şi vorbească, ba chiar să se ocolească. Când a văzut că lucrurile s-au schimbat, educatoarea a intervenit cu tact şi a întrebat-o pe micuţă ce s-a întâmplat. „Nu-mi mai place, pentru că e gelos!” „Cum adică gelos?” - s-a minunat femeia. „Uite aşa!” îşi trecu fata mâna prin plete şi se strâmbă dezgustată: „Îşi dă pe păr cu gel!”
Deci, cu un pic de noroc, în traducerea unui redactor grăbit şi fără experienţă, senzaţionala sursă de înmagazinare pe bază de gel ar fi putut deveni o „baterie geloasă”. În eternele „pajişti magnetice” ale ziaristicii după ureche, orice e posibil.
În prezent, aparatura portabilă foloseşte acumulatori cu ioni de litiu şi polimeri. Litiul este un element chimic alcalin. Prin urmare, ca toate suratele sale din grupa I, reacţionează violent cu apa şi eliberează hidrogenul din ea, un produs foarte exploziv. Altminteri, lăsat în aer, el se autoaprinde şi se transformă în oxid, de aceea este păstrat sub ulei.
Bateriile cu litiu prezintă un risc în exploatare: „fuga termică”. În 2006, firma Dell a rechemat în fabrică aproximativ 1 milion de baterii de laptop din cauza pericolului de a se înfierbânta de la sine până la punctul de topire. Ca să-i protejeze pe utilizatori, compania texană din Austin a înlocuit urgent acumulatoarele iniţiale cu unele mai voluminoase, mai grele şi cu performanţe mai scăzute, dar fără probleme de siguranţă.
Ian Ward, conducătorul inovatorului proiect, este profesor emerit la catedra de fizică şi astronomie a celebrei universităţi din Leeds. El şi-a dedicat viaţa studierii comportării polimerilor şi fluidelor cu structură complexă. Iată că descoperirea echipei sale promite să permită fabricarea unor dispozitive cu dimensiuni cât mai reduse şi cu o siguranţă sporită în exploatare. Astfel, tabletele şi calculatoarele portabile vor deveni mult mai subţiri, greutatea totală va scădea, iar durata de funcţionare va creşte simţitor. Cât despre preţ, să amintim optimismul inventatorilor, care susţin că, la o capacitate egală, acumulatorul lor va costa cu 10-20% mai puţin. Noul tip de baterie reîncărcabilă a stârnit şi interesul companiilor producătoare de automobile hibride sau electrice, deoarece se pare că va reuşi să înlocuiască vechile acumulatoare cu plumb, foarte grele şi destul de pretenţioase, mai ales în vreme de iarnă.
„Gelul bazat pe polimer pare să fie un film solid, însă el conţine aproximativ 70% lichid electrolit”, a afirmat profesorul Ian Ward. Astfel, el poate fi modelat în orice formă sau dimensiune, ceea ce va înlesni proiectarea şi poziţionarea acumulatorului în aparatele electronice folosite cotidian. Prin portabilitate şi caracteristile electrice competitive, bateria cu gel promite să revoluţioneze tot ceea ce este portabil.
Bibliografie:
http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-14852073
http://www.apropo.ro/cash/it-c/bateria-din-jeleu-mai-ieftina-mai-sigura-mai-mica-mai-puternica-8740890
Articol publicat în:
Şcoala Noastră, revistă pentru educaţie şi cultură pedagogică editată de Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic, seria a IV-a, anul XI, nr. 3-4/2011, pag. 88-89
În 2012, Anthony Horowitz va publica un nou volum din seria super-spionului adolescent Alex Rider: „Yassen”. Mi-am adus aminte de tânărul englez care a salvat lumea de zece ori (până acum) în momentul când am citit în presa noastră că cercetătorii britanici de la Universitatea din Leeds au anunţat crearea unui acumulator cu... „jeleu”! Nu vom prezenta aici şi acum „găselniţele” (bâlbele) ziariştilor însărcinaţi cu semnalarea noutăţilor ştiinţifice, veţi găsi destule articole şi discuţii critice pe situl StiintaAzi.ro. Traducerea corectă a termenului „jelly” ar fi: „cu gel”.
Cuvântul cere să fie folosit cu atenţie şi în alte limbi. În cea de-a treia carte din aventuroasa serie creată de Horowitz, „Skeleton Key” (2002, tradusă la noi ca „Insula rechinilor”), Alex este trimis în Cuba împreună cu doi agenţi C.I.A., care, chipurile, erau părinţii săi. În perioada de pregătire a misiunii, băiatul constată şi învaţă diferenţele dintre engleza britanică şi cea americană. La micul dejun, el cere pâine cu unt şi gem. Reacţia colegilor de peste ocean este promptă:
„Vrei să spui jeleu! Nici un copil american nu cere gem. Dacă ceri asta pe aeroportul din Santiago, vom ajunge în închisoare sau mai rău, înainte de a clipi.” (trad.: Diana Georgiana Vlase)
Deci, până la apariţia senzaţionalei ştiri despre acumulatorul... „gelatinos”, noua descoperire a englezilor, am crezut că „jeleu” este un cuvânt „marcă înregistrată” în S.U.A.
De altfel, aici se potriveşte şi anecdota neaoşă cu „puştiul gelos”. La grădiniţă, o fetiţă de vreo cinci anişori l-a simpatizat multă vreme pe un băieţaş, dar apoi, brusc, au început să nu-şi vorbească, ba chiar să se ocolească. Când a văzut că lucrurile s-au schimbat, educatoarea a intervenit cu tact şi a întrebat-o pe micuţă ce s-a întâmplat. „Nu-mi mai place, pentru că e gelos!” „Cum adică gelos?” - s-a minunat femeia. „Uite aşa!” îşi trecu fata mâna prin plete şi se strâmbă dezgustată: „Îşi dă pe păr cu gel!”
Deci, cu un pic de noroc, în traducerea unui redactor grăbit şi fără experienţă, senzaţionala sursă de înmagazinare pe bază de gel ar fi putut deveni o „baterie geloasă”. În eternele „pajişti magnetice” ale ziaristicii după ureche, orice e posibil.
În prezent, aparatura portabilă foloseşte acumulatori cu ioni de litiu şi polimeri. Litiul este un element chimic alcalin. Prin urmare, ca toate suratele sale din grupa I, reacţionează violent cu apa şi eliberează hidrogenul din ea, un produs foarte exploziv. Altminteri, lăsat în aer, el se autoaprinde şi se transformă în oxid, de aceea este păstrat sub ulei.
Bateriile cu litiu prezintă un risc în exploatare: „fuga termică”. În 2006, firma Dell a rechemat în fabrică aproximativ 1 milion de baterii de laptop din cauza pericolului de a se înfierbânta de la sine până la punctul de topire. Ca să-i protejeze pe utilizatori, compania texană din Austin a înlocuit urgent acumulatoarele iniţiale cu unele mai voluminoase, mai grele şi cu performanţe mai scăzute, dar fără probleme de siguranţă.
Ian Ward, conducătorul inovatorului proiect, este profesor emerit la catedra de fizică şi astronomie a celebrei universităţi din Leeds. El şi-a dedicat viaţa studierii comportării polimerilor şi fluidelor cu structură complexă. Iată că descoperirea echipei sale promite să permită fabricarea unor dispozitive cu dimensiuni cât mai reduse şi cu o siguranţă sporită în exploatare. Astfel, tabletele şi calculatoarele portabile vor deveni mult mai subţiri, greutatea totală va scădea, iar durata de funcţionare va creşte simţitor. Cât despre preţ, să amintim optimismul inventatorilor, care susţin că, la o capacitate egală, acumulatorul lor va costa cu 10-20% mai puţin. Noul tip de baterie reîncărcabilă a stârnit şi interesul companiilor producătoare de automobile hibride sau electrice, deoarece se pare că va reuşi să înlocuiască vechile acumulatoare cu plumb, foarte grele şi destul de pretenţioase, mai ales în vreme de iarnă.
„Gelul bazat pe polimer pare să fie un film solid, însă el conţine aproximativ 70% lichid electrolit”, a afirmat profesorul Ian Ward. Astfel, el poate fi modelat în orice formă sau dimensiune, ceea ce va înlesni proiectarea şi poziţionarea acumulatorului în aparatele electronice folosite cotidian. Prin portabilitate şi caracteristile electrice competitive, bateria cu gel promite să revoluţioneze tot ceea ce este portabil.
Bibliografie:
http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-14852073
http://www.apropo.ro/cash/it-c/bateria-din-jeleu-mai-ieftina-mai-sigura-mai-mica-mai-puternica-8740890
Articol publicat în:
Şcoala Noastră, revistă pentru educaţie şi cultură pedagogică editată de Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic, seria a IV-a, anul XI, nr. 3-4/2011, pag. 88-89
Abonați-vă la:
Postări (Atom)