Dedic această carte poetului şi publicistului Daniel Săuca, din a cărui iniţiativă a luat naştere şi sub a cărui îngrijire atentă a crescut şi a căpătat volum. Ea cuprinde o serie de articole publicate în cotidienele „Transilvania Jurnal” (Ediţia de Sălaj) şi „Jurnalul Sălajului”, din toamna anului 2000 până în vara lui 2003. Într-un fel, ele au continuat preocupările similare, manifestate anterior în revistele „Limes” (redactor şef: Dr. Cornel Grad) şi „Raftul liber” (director: Silvia Cosma). Îi rămân recunoscător lui Cătălin Ionescu, editorul revistei „Pro-Scris”, care m-a învăţat cum să realizez volume electronice. Le mulţumesc tuturor pentru bunăvoinţa şi încrederea dovedită.
În toate împrejurările, intenţia a fost să prezentăm lucruri specifice Ţării Silvaniei, fapte şi realizări culturale ieşite din comun, menite să definească un loc în istorie, să rememoreze momente de glorie, să recupereze strădanii, să analizeze activitatea unor personalităţi despre care nu s-a putut vorbi înainte de 1989.
Sălajul se poate mândri cu multe realizări deosebite, prea puţin cunoscute de marele public. Sculptorul Fadrusz János a realizat la cererea oraşului Zalău două statui, a căror istorie centenară e plină de învăţăminte. Tot aici a fost emisă o serie de timbre mai puţin obişnuite, pe care nu scria nici „Poşta română”, nici „Magyar Posta”, ci „Poşta Sălajului”. În Crasna a fost înfiinţată prima grădină botanică din ţară, vizitată şi de Fazekas Mihály, autorul celebrului „Ludas Matyi” (Mateiaş Gâscarul). Lângă Şimleu a fost omorât balaurul de pe blazonul familiei Báthory, nobili din care s-au ridicat principi, cardinali, ba chiar capete încoronate. În Cuciulat se găseşte una dintre cele mai vechi peşteri pictate din Europa Centrală. Jiboul se remarcă prin grădina botanică, dezvoltată pe locul unui arboretum exotic plantat în secolul al XVIII-lea. Pe Ciglentir, principele Rákóczi Ferencz II. a pierdut bătălia din 11 noiembrie 1705, eveniment tragic a cărui amintire dăinuie într-o serie de legende. Tot aici a luat fiinţă prima grădiniţă din Ardeal. În drum către „Casa cu hegheduşi” de deasupra Halmăşdului, am poposit în Nuşfalău şi Drighiu. Am adunat legendele despre locurile unde diavolul şi-a băgat coada şi a încurcat oamenii: Cristolţ, Glod, Treznea, Buciumi. Am urmărit expediţia Greenpeace pe Someş, care a refăcut drumul plutelor încărcate cu sare de Dej. Ne-am reamintit de părintele greco-catolic Laurenţiu Bran din Someş-Săplac (azi Aluniş), primul român care l-a tradus pe Eminescu într-o altă limbă. Ne-am recules în faţa bisericilor de lemn, mărturii ale evurilor când Domnul cobora pe pământ, printre credincioşi. Am urmărit periplul transilvănean al lui John Smith, conducătorul primei colonii care a supravieţuit iernii americane, bărbatul de care s-a îndrăgostit prinţesa indiană Pocahontas. Am popularizat colindele româneşti şi am scris despre obiceiurile de iarnă ale maghiarilor.
Spre deosebire de Petri Mór, a cărui construcţie monografică s-a remarcat prin sobrietate şi exhaustivitate, articolele de faţă se apropie mai degrabă de anecdotic şi poveste, descriind într-un limbaj simplu întâmplări de pomină, cu un iz senzaţional, specific stilului jurnalistic. N-am dorit să alcătuim o monografie, ci doar să ajutăm la perpetuarea mentalităţilor, tradiţiilor şi legendelor locale. Dar, în spatele aparenţelor, a stat o muncă de documentare îndelungată, oglindită de bibliografia conexă anexată la sfârşitul fiecărei scrieri, pentru a permite cititorului şi specialistului să regăsească fiecare sursă de informaţie primară ori secundară legată de subiectul tratat.
Adesea, documentarea a presupus şi traducerea unor fragmente inedite, în special din limba maghiară, menite să reconstituie întâmplările dinainte de 1918, recurgând la sursele primare. Majoritatea ar trebui traduse în întregime şi publicate, atât în limbile vorbite în Sălaj, cât şi în cele de circulaţie internaţională, efort care va necesita în primul rând crearea unui anumit climat politic şi abia după aceea identificarea oamenilor potriviţi şi alocarea resurselor.
El nu va fi zadarnic, dacă vom dori să ne afirmăm identitatea culturală în contextul integrării europene şi să arătăm lumii că există frumuseţi sălăjene, că suntem urmaşii unor oameni muncitori, dedicaţi unor pasiuni nobile şi avem o moştenire culturală seculară, pe care dorim să o punem în valoare şi să o transmitem urmaşilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu