La cotul Carmageddonului

(c) 2013 - Györfi-Deák György


Îi întâlnesc în fiecare dimineaţă de luni, semn că pacea duminicii s-a terminat, iar lumea s-a repus în mişcare pe vechile făgaşe. Ascunşi în coloana de vehicule parcate lângă parcul central, stau la pândă într-o maşină albă, cu o traversă lucitoare montată pe capotă. Acolo, între luminile stinse ale girofarului, în pântece, se ascunde dispozitivul radar optic de ultimă generaţie, imposibil de detectat sau de bruiat cu electronica de la bord. Camera foto automată conectată la sistem costă o avere, dar are nişte caracteristici optice deosebite. Este din neamul ochilor de satelit, în stare să redea cu acurateţe şi un fir de păr blond lipit de unul dintre umerii vitezomanului. Pietoni, circulaţi fără grijă, Carmageddonul este doar un joc video tip raliu violent produs de Stainless Games, poliţia rutieră e la serviciu şi vă protejează. Chiar dacă armata chineză i-a pus gând rău.

Isaac Asimov vorbea cândva despre schimbările produse de progresul tehnic. Inventarea automobilului a dus la dispariţia hergheliilor şi potcovarilor, dar a produs asfaltarea drumurilor şi apariţia staţiilor de alimentare cu benzină. Primul Ford T, o căruţă fără cai, cu coviltir din tablă, era un fel de coşciug pe patru roţi. Se pornea cu manivela, avea faruri cu acetilenă şi îi făcea ciuciulete pe pasageri în vreme de ploaie, dar s-a vândut în cinşpe milioane de bucăţi. Producătorul nu oferea o gamă prea variată, nici măcar ca variaţiune coloristică. A intrat în istorie fraza: „Orice client poate avea o maşină în culoarea preferată dacă aceasta este negrul.” Nemţii au prins repede ideea şi au făurit propriul Volkswagen. După război şi insurecţia budapestană din 1956, Kádár János a socotit că visul socialismului unguresc poate fi rezumat într-o serie uniform crescătoare: o familie, doi copii, trei camere şi patru roţi (cele ale maşinii parcate în faţa blocului). Automobilul a schimbat faţa planetei, din Ţara de Foc până în China.

Nu sunt un împătimit al şofatului. La noi, vehiculele proprietate personală reprezintă un caz malign de spoliere a cetăţeanului prin diferite tipuri neaoşe de „fumărit” (pentru cei tineri şi cei opriţi să acceseze Wikipedia: demult, un Vodă dornic să se îmbogăţească peste noapte a introdus un bir proporţional cu numărul de coşuri ale caselor, va să zică un impozit pe fum). Azi, şoferii noştri trebuie să plătească taxa de drum, asigurarea obligatorie, accizele la benzină, taxa ecologică, să aibă două serii de anvelope, una pentru vară şi una pentru iarnă. Din când în când, unii ziarişti le reproşează profesorilor că dau meditaţii particulare cu zece lei ora, dar tot ei bagă adânc, mult mai adânc, mâna în buzunar când trebuie să recurgă la ajutorul unei şcoli de conducători auto. Pentru că şi instructorii respectivi se străduiesc să tragă un folos de pe urma automobiliştilor. Însă chinezii nu-i vor ierta nici pe ei.

Firme celebre, precum Volvo sau Audi, ba chiar şi Google, au investit masiv în crearea primului vehicul capabil să se conducă singur. Echipat cu camere inteligente şi miniradare, ghidat de unul dintre sistemele de poziţionare globală şi călăuzit pe o hartă electronică de mare acurateţe, automobilul robot a devenit o realitate. Dar pionierii vor trebui să înfrunte o concurenţă neaşteptată. Ediţia online a cotidianului german Die Welt a anunţat că armata chineză a pus la punct un model botezat Leul Sălbatic 3, capabil să se descurce de unul singur în jungla traficului din marile oraşe. Programat să circule între două puncte date, noul sistem poate atinge o viteză de 105 km/h când se hotăreşte să se înscrie într-o depăşire. Dacă riscurile sunt prea mari, robotul preferă să evolueze la o distanţă regulamentară în coloană, cu o viteză medie de 60 km/h. În funcţie de aglomeraţie, pilotul automat poate opta pentru selectarea unui traseu alternativ.

De când Den Xiao Ping a declarat că: „Nu contează ce culoare are pisica, important este să prindă şoareci!”, China a devenit o putere economică mondială. Harnici şi neobosiţi, chinezii produc la preţuri din ce în ce mai mici calculatoare, componente electronice, telefoane, sisteme de recepţie TV prin satelit. Au dezvoltat propriul program spaţial, au lansat „taikonauţi” şi sateliţi în spaţiu. În concluzie, posedă toate elementele necesare pentru fabricarea, comercializarea pe scală largă şi dirijarea primelor automobile cu pilot automat. Până acum, statul la volan n-a fost o îndeletnicire prea voioasă, mai ales în cazul drumurilor lungi, de mii de kilometri, de la o coastă continentală la alta. Îndeobşte, şoferii s-au distrat doar stând la poveşti cu coechipierul sau ascultând radioul ori casetofonul, eventual nişte cărţi audio. Odată cu introducerea sistemelor automate de conducere auto, vor vorbi în voie la telefonul mobil, se vor distra pe calculator, vor admira peisajul, vor urmări o emisiune TV sau vor flirta cu autostopistele, vor bea un pahar de vin fără grija alcoolmetrului ori, pur şi simplu, vor trage un pui de somn ca să se trezească odihniţi la destinaţie.

În ziua când creierul electronic chinezesc ne va conduce maşina de acasă până la destinaţie, s-ar părea că instructorii auto şi poliţia rutieră vor fi trimişi în şomaj. Oare jocul „de-a birjarul şi vardiştii”, pânda la „cotul Carmageddonului” (de la cotul Donului citire) pentru amendarea cât mai multor contravenienţi îşi va pierde actualitatea? O lege fundamentală a naturii, cea de conservare, zice că nimic nu se pierde, totul se transformă. Pentru ca organul nefolosit să nu se atrofieze, el va primi o nouă funcţie. Ca şi până acum, victimele vor rămâne tot pietonii. Ei vor fi urmăriţi îndeaproape să nu coboare de pe trotuar cât timp culoarea semaforului e încă roşie, să nu traverseze prin locuri nepermise, să nu se înghesuie la uşa mijloacelor de transport în comun, să nu arunce bilete pe jos. Şi, pentru că roboţii auto sunt cuminţi şi fac numai ce zice programatorul, pentru ca veniturile poliţiei să nu scadă, sancţiunile pentru contravenţiile „per pedes” vor atinge nişte valori... hai să le zicem: neconstituţionale.

Apărută în:
Prăvălia culturală nr.31 / februarie 2013